Preţul ridicat al carburanţilor îi nemulţumeşte şi pe indieni. Peste o sută de şoferi dintr-un stat din sudul ţării au protestat, miercuri, faţă de majorarea preţului la combustibil.
Manifestanţii au cerut guvernului federal să micşoreze preţul la carburanţi. Şoferii sunt nemulţumiţi că acesta creşte în fiecare lună.
Preţurile la petrol s-au majorat, duminică, în India, ca urmare a scumpirii ţiţeiului la nivel mondial. India se confruntă în prezent cu cea mai mare inflaţie dintre statele asiatice.