Aproximativ 29 de oameni sunt prinşi într-o mină de cărbune din Noua Zeelandă
Două persoane au supravieţuit şi alte 29 au rămas blocate într-o mină de pe coasta de vest a unei insule din Noua Zeelandă. Autorităţile spune că operaţiunile de salvare ar putea începe abia duminică. Sâmbătă a fost oficiată şi o slujbă pentru minerii blocaţi în mină.
Accidentul s-a produs în urma unei explozii, iar mai mulţi salvatori veniţi la faţa locului au luat mostre de gaze din subteran. Deocamdată, acestea arată că mina nu este sigură încă pentru începerea operaţiunilor de salvare.
Reprezentanţi ai conducerii minei de cărbune au declarat că fiecare miner era echipat cu aproximativ 30 de minute de oxigen, cantitate care le va permite să supravieţuiască câteva zile. Ei susţin că şi telefonul mobil al unuia dintre mineri era conectat, însă până acum nimeni nu a răspuns.
Tunelul principal al minei are o adâncime de 150 de metri. Aceasta ar fi un avantaj, pentru că vor putea fi utilizate echipamente grele. Ultimul accident minier major s-a produs în Noua Zeelandă în 1967, când 19 oameni au murit într-o explozie la o mină de cărbuni.