Aproximativ 60 de ofiţeri de poliţie, răniţi în timpul unei noi demonstraţii pro-palestiniene la Berlin
Foto: dailyfinland.fi
Aproximativ 60 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi în timpul unei noi demonstraţii pro-palestiniene care a degenerat în noaptea de miercuri spre joi la Berlin, în timp ce autorităţile şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la înmulţirea acestui tip de adunări.
Membrii forţelor de ordine "au fost răniţi de pietre, lichide în flăcări şi acte de rebeliune", a transmis poliţia din Berlin joi dimineaţă pe reţeaua socială X (fostă Twitter).
Un total de 65 de ofiţeri de poliţie au fost răniţi, în timp ce "174 de persoane au fost arestate, dintre care 65 sunt cercetate penal" după acest miting, a precizat poliţia, notează Agerpres.
Persoane care "nu au fost implicate" şi altele care "opuneau rezistenţă" forţelor de securitate au fost, de asemenea, rănite, potrivit poliţiei, care nu a oferit un bilanţ.
Mitingul a început în cursul serii în cartierul muncitoresc Neukolln, unde locuieşte o comunitate mare de persoane din ţările arabe.
După ce poliţia le-a cerut participanţilor să se "disperseze", "au fost puse pe drum coşuri de gunoi şi obstacole", iar "forţele de ordine au fost atacate cu pietre şi materiale pirotehnice", potrivit autorităţilor.
Forţele de ordine au răspuns cu tunuri de apă. De la izbucnirea violenţelor în Orientul Mijlociu, numeroase demonstraţii, marcate de incidente, au fost organizate în marile oraşe germane în sprijinul palestinienilor.
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut joi dimineaţă autorităţilor să oprească protestele, care ameninţă să escaladeze în mitinguri antisemite.

"Antisemitismul nu are ce căuta în Germania (...) Trebuie aplicate regulile. Autorităţile nu trebuie să permită adunări unde există riscul să fie comise crime, unde există teama că se vor striga cuvinte antisemite, că moartea fiinţelor umane va fi glorificată (...) Trebuie să fim fermi", a declarat el în Camera Deputaţilor.
Marţi seara, o sinagogă din Berlin a fost ţinta cocktailurilor Molotov, care nu au provocat pagube sau răniţi.
Citeşte şi: Alertă în Berlin. O sinagogă a fost atacată cu cocktail-uri Molotov