Aproximativ 800 de oase de mamut, descoperite în centrul Mexicului (VIDEO)
Aproximativ 800 de oase provenind de la cel puţin 14 mamuţi care au trăit în urmă cu peste 14.000 de ani au fost descoperite în centrul Mexicului, a anunţat miercuri un institut local, citat de agerpres.ro.
Oasele acestor uriaşe mamifere erbivore au fost găsite în Tultepec, o localitate din statul Mexico, la aproximativ 45 de kilometri de capitala ţării, a anunţat Institutul naţional de antropologie şi de istorie (INAH).
Potrivit institutului, este vorba despre "cea mai mare descoperire de acest gen" realizată vreodată.
Paleontologii estimează că cel puţin cinci turme de mamuţi trăiau în această zonă în care erau prezenţi şi populaţii de oameni, dar şi grupuri de bizoni şi alte animale.
Aceasta nu a fost însă prima descoperire făcută în Mexic în acest domeniu. În anii 1970, pe parcursul unor săpături realizate în timpul construirii metroului, rămăşiţele unui mamut au fost exhumate în nordul capitalei mexicane.