"Apusul erei lui Smirnov nu este un motiv pentru a închide dosarele intentate feciorului său"
Ziua de 16 decembrie a marcat sfârşitul epocii lui Igor Smirnov, iar plecarea acestuia nu este un motiv ca dosarele intentate pe numele feciorului său să fie închise, scrie Kommersant, citat de Novîi Region.
Conform publicaţiei, cu toate că Oleg Smirnov s-a ascuns de procurori, ultimele evenimente din Transbnistria insuflă optimismul că investigaţiile procurorilor vor lua o nouă întorsătură.
"Cel care veni după Smirnov, indiferent cine va fi acesta, nu cred că va dori să camufleze acţiunile fostului lider transnistrean. Anterior, a fost interzis accesul auditorilor noştri pe teritoriul Transnistriei, pentru a inspecta Banca republicană transnistrenă. Acum cred că vor fi efectuate toate investigaţiile necesare pentru a stabili adevăraţii vinovaţi de furturile ajutoarelor umanitare ruseşti", a declarat o sursă de încredere a publicaţiei.
Potrivit rezultatelor finale ale scrutinului nerecunoscut din Transnistria, Igor Smirnov s-a clasat pe locul trei, cu 24,6 la sută din sufragii. Astfel, membrii Comisiei au decis că, în cel de-al doilea tur, se vor confrunta Evgheni Şevciuk şi Anatoli Kaminski.
Pretinsele alegeri urmează să fie organizate pe 25 decembrie.
- "Igor Smirnov va ajunge la puşcărie"
- "Azi s-au prăbuşit doi titani post-sovietici, Igor Smirnov şi Marian Lupu"
- Împart oaia netăiată: Kaminski se vede preşedinte şi îi propune lui Şevciuc funcţia de premier
- Start pentru campania electorală din Transnistria. Astăzi începe lupta dintre Şevciuk şi Kaminski