"Ar putea deveni o CATASTROFĂ!" TONE DE GUNOI în Capitală! Oamenii SUNT ÎNGRIJORAŢI (FOTO)
Peste 2.500 de tone de deșeuri menajere se află în prezent în curțile din Capitală. Protestatarii de la Bubuieci blochează în continuare accesul camioanelor către groapa de gunoi. Problema va fi discutată la Guvern, în cadrul unei întâlniri dintre localnici şi premierul Pavel Filip. Pentru depăşirea crizei, autorităţile propun să continue depozitarea temporară a gunoiului la groapa de pe strada Uzinelor, iar ulterior să redeschidă poligonul de la Ţânţăreni.
Nici în această dimineaţă, angajaţii de la Regia Autosalubritate nu au evacuat deşeurile din curţile blocurilor. Lângă platforme, munţii de gunoi ating doi metri înălţime.
Oamenii sunt îngroziţi şi se tem că gunoiul va deveni o sursă de infecţie:
"E groaznic ce se face, oameni buni. Oare chiar nu are nimeni grijă de nimic?"
"Este un coşmar! Este un mare coşmar. Pe timpuri nu era aşa ceva, pentru prima dată văd aşa o situaţie".
"Sare de pus, altceva ce rămâne? Nişte muşte cât mine aşa de mari, te înăduşi".
Specialiştii Centrului de Sănătate Publică atenţionează că gunoiul din oraş este o sursă de înmulțire a rozătoarelor şi insectelor.
"Aceste rozătoare vor căuta unde vor să fie adăpostite. Unde vor merge, nu în locuinţa omului? Sunt un izvor pentru maladii extrem de contagioase, destul de periculoase pentru om. Dacă într-o zi, două, nu se vor evacua aceste deşeuri pot deveni chiar şi o catastrofă de tip epidemiologic", a subliniat șeful Centrului Național de Sănătate Publică, Iurie Pânzaru.
Serviciul Hidrometeo susţine că, potrivit ultimelor măsurători, aerul nu este deocamdată poluat. Pentru evacuarea gunoiului acumulat în cele patru zile de protest, muncitorii de la Autosalubritate vor trebui să lucreze aproape o săptămână.
"Toate autospecialele sunt gata de lucru, persoanele sunt la serviciu de la orele 06:00. Noi aşteptăm să fie luată decizia şi imediat începem lucrul", a spus Alexandru Bajura, şef adjunct al Întreprinderii Autosalubritate.
Pentru depăşirea crizei, autorităţile municipale vor încerca să-i convingă pe localnicii de la Bubuieci să renunţe la proteste şi să le permită să depoziteze gunoiul pe platforma din preajma satului până pe 30 septembrie. Între timp, vor amenaja o staţie de epurare a levigatului, care-i va scăpa pe localnici de mirosul urât. Membrii grupului de lucru propun ca, ulterior, platforma de pe strada Uzinelor să fie conservată, iar gunoiul din Chişinău să fie depozitat la groapa de la Ţânţăreni.
"După ce este ultimul camion cu gunoi adus aici, se acoperă cu stratul de argilă de aproximativ 80 de centimetri, până la un metru pentru relief, apoi stratul stratul fertil se plantează. Staţia de epurare va rămâne în exploatarea Întreprinderii Autosalubritate, cel puţin încă pe parcursul a 15-25 de ani", a conchis viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu.
Pentru redeschiderea poligonului de la Ţânţăreni este nevoie însă de o hotărâre de Guvern prin care terenul să fie declarat proprietate publică.
- Capitala, ACOPERITĂ DE GUNOI. Locuitorii din Bubuieci nu acceptă propunerile autorităţilor
- Şeful Direcției locativ-comunală spune de cât timp ar fi nevoie pentru evacuarea gunoiului din Capitală
- Capitala se sufocă sub deșeuri, iar liberalii și socialiștii iși plimbă gunoiul de la un sediu la altul (FOTO)