Arabia Saudită, Egiptul şi Iordania salută moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi
Arabia Saudită, Egiptul şi Iordania au salutat luni moartea, în cursul unei operaţiuni a forţelor speciale americane duminică, a liderului grupării Stat Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, în nord-vestul Siriei, precum şi eforturile Statelor Unite de a-l urmări şi anihila, scrie agerpres.ro.
Cele trei ţări aliate ale SUA s-au angajat de asemenea să continue eforturile, alături de Washington, pentru eliminarea grupărilor teroriste.
'Guvernul saudit a urmărit anunţul preşedintelui american Donald Trump despre succesul (operaţiunii de) urmărire şi eliminare a şefului Daesh (acronimul arab al Statului Islamic, n.red.), teroristul Abu Bakr al-Baghdadi', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Eterne de la Riad.
'Guvernul saudit apreciază eforturile uriaşe ale administraţiei americane în urmărirea membrilor acestei grupări periculoase care a distorsionat imaginea reală a islamului şi a musulmanilor în lume şi a comis atrocităţi şi crime care contravin valorilor umane fundamentale în multe ţări, inclusiv în regatul' saudit, a adăugat purtătorul de cuvânt.
El a dat asigurări că Arabia Saudită 'va continua, împreună cu aliaţii săi, în frunte cu Statele Unite, să combată terorismul, să-i taie resursele şi să-i combată ideologia teroristă'.
La rândul său, ministrul de externe iordanian Ayman al-Safadi a descris moartea lui al-Baghdadi drept o etapă semnificativă în 'războiul comun, continuu împotriva teroriştilor şi a ideologiei lor de ură'.
'Iordania va rămâne în primul rând al eforturilor de distrugere a acestui rău, în cooperare cu partenerii noştri din Coaliţia Globală', a scris al-Safadi pe Twitter.
La Cairo, şeful diplomaţiei egiptene, Ahmed Hafez, a salutat un pas important în eforturile de combatere a terorismului şi a chemat la o 'acţiune unificată' şi 'o perspectivă cuprinzătoare care să ia în considerare dimensiunile de securitate, de dezvoltare şi ideologice' în lupta împotriva grupărilor teroriste.