Arabia Saudită permite redeschiderea Portului Aden
Coaliţia militară internaţională condusă de Arabia Saudită a permis miercuri reluarea activităţilor în portul sudic Aden, după ce în urmă cu două zile ordonase închiderea acestuia, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de mediafax.ro
Reprezentanţii coaliţiei au declarat, luni, că vor închide toate căile de acces în Yemen, atât pe uscat, cât şi pe mare sau în aer, pentru a opri aprovizionarea cu armament a rebelilor huthi de către Iran.
"Am fost înştiinţaţi de coaliţie, în după-amiaza asta, că interdicţia accesului va fi ridicată, iar activitatea va fi reluată în mod normal", a declarat un oficial al statului Yemen, care a dorit să rămână anonim.
Portul Aden este controlat de coaliţia statelor arabe, ceea ce ar putea reprezenta un motiv pentru această decizie.