"Arată înfricoşător, dar e frumos". Ce schimbări s-au produs în Turnul Eiffel
Turnul Eiffel, simbolul capitalei franceze, a trecut printr-o serie de reparaţii. Primul etaj al construcţiei a fost reamenajat în întregime. Acesta se evidenţiază acum printr-o spectaculoasă podea de sticlă. De asemenea, inginerii au recurs la surse regenerabile pentru asigurarea necesităţilor de energie ale pavilioanelor de la acest etaj.
Cele două pavilioane de la primul etaj a celui mai vizitat monument din lume au fost demolate şi reconstruite. Dar cea mai mare atracţie este podeaua de sticlă care i-a încântat, dar i-a şi speriat pe vizitatori:
"Am fluturi în stomac. E foarte înfricoşător. Sper că au luat o decizie bună construind aşa ceva şi sper să nu fiu singurul om care va cădea. A fost, totuşi, distractiv."
"A fost destul de înfricoşător. Nu înţeleg de ce. Îmi dau seama că sticla este sigură şi că sunt protejată, dar totuşi mi-a fost frică. Arată înfricoşător, dar e frumos."
Inginerii au avut grijă să reducă şi amprenta monumentului asupra mediului. Patru panouri solare cu o suprafaţă totală de 10 metri pătraţi vor acoperi jumătate din nevoile de apă caldă ale pavilioanelor. Iar un rezervor de apă de ploaie va alimenta instalaţiile sanitare, în timp ce două mici eoliene vor produce aproximativ 10.000 kWh/an.