ARCAŞII MOLDOVENI, ÎN JAPONIA. Cantonamentul sportivilor va dura aproximativ o lună
foto: publika.md
Membrii lotului nostru naţional de tir cu arcul capătă experienţă în Japonia.
Dan Olaru, Alexandra Mîrca şi Cezar Budeci, împreună cu antrenoarea Irina Cecanova, se află într-un cantonament în Ţara Soarelui Răsare, unde se antrenează zilnic, urmând să participe şi la un turneu internațional.
"Arcaşii, în afară de aceea că sunt în cantonament, vor participa şi la campionatul deschis al Japoniei. Este un start internaţional important. Se vor afla acolo în jur de o lună. Cu condiţii excelente, mai cu seamă că au şi un reprezentant al lotului olimpic al Japoniei în cantonament cu ei", a menţionat Nicolae Juravschi, preşedintele CNOS din RM.
Dan Olaru a participat la Jocurile Olimpice din 2012, iar Alexandra Mîrca - la cele din 2016, ei fiind în continuare marele speranţe ale Republicii Moldova pentru obţinerea cotelor de calificare la ediţia din 2020 de la Tokyo. Totuşi, preşedintele Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv consideră că mulţi tineri arcaşi vor călca pe urmele liderilor lotului naţional.
"Sunt copii tineri, care vin din urmă, copii foarte promiţători, cu capacităţi. Vedem dinamica dezvoltării lor. Pe an ce trece, îşi ocupă locurile în selecţionată, la campionate internaţionale, ceea ce demonstrează valoarea lor", a mai precizat preşedintele CNOS.
Deplasarea sportivilor moldoveni în Japonia a fost posibilă în urma acordului de parteneriat semnat de Comitetul Național Olimpic și Sportiv cu Administrația Publică Locală a orașelor Țuruoka, Nișikawa și Tomi, dar şi cu suportul Ambasadei Republicii Moldova în Japonia.
În viitorul apropiat, în cantonamente în Ţara Soarelui Răsare ar putea pleca judocanii, canotorii şi alţi sportivi.