Are 49 de ani şi cântăreşte 320 de kg! O femeie din Şoldăneşti a avut nevoie de ajutorul medicilor (FOTO)
Cea mai grasă femeie din Republica Moldova cântărește 320 de kilograme. Svetlana Cveatcovscaia este originară din satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, și are 49 de ani. Astăzi, femeia a fost internată la Spitalul Clinic Republican, iar medicii speră că, în curând, ea va scăpa de surplusul de greutate.
Din cauza greutații sale, femeia nu încape într-o ambulanță obișnuită, aşa că, pentru a o aduce la spital, a fost nevoie de intervenția SMURD. Deși cântărește 320 de kilograme, ea a coborât pe propriile picioare din maşină, însă nu s-a putut deplasa singură.
Femeia a fost preluată de medici cu ajutorul unui pat electric, deoarece brancarda poate ţine cel mult 180 de kg.
Svetlana Cveatcovscaia spune că luptă cu kilogramele în plus de când se ține minte, însă fără rezultat.
"Prin ereditate, așa a fost tata, așa au fost mătușele. Mult stres cred că și de la stres mâncarea aceasta necontrolată. Cum se alimentează toată lumea la țară, și cu o friptură de purcel, și cu brânză și cu smântână", a spus pacienta, Svetlana Cveatcovscaia.
Pe zi ce trecea, starea ei se agrava. Femeia a fost diagnosticată cu diabet zaharat și hipertensiune arterială.
"Burta, burta foarte tare, amorțește și nu pot dormi, și piciorul, piciorul curge. Mai pe scurt, probleme, probleme. Mă sufocam, mă înădușem, nu puteam dormi noaptea", a mărturisit Svetlana.
Din lipsă de soluţii, femeia a apelat la sprijinul Ministerului Sănătății.
"Eu mă chinuiam demult ca să ajung până aici. Am scris o scrisoare doamnei Glavan, Ruxanda Glavan, și doamna m-a ajutat și îi mulțumesc foarte mult", a declarat Svetlana Cveatcovcaia.
"Până la ambulaţă ea a venit aşa de sine stătător. Dar mergea doi paşi şi iată tabureta, se odihnea şi iar. Dar ca să o urcăm acolo a fost ajutorul smurdului de la Bălţi, băieţii, plus salvatorii de la Cotiujeni au venit şi au ajutat şi am urcat-o", a declarat asistenta medicală, Claudia Tolstenco.
Medicii spun că nu este pentru prima dată când au de a face cu pacienţi obezi, însă cazul Svetlanei este ieşit din comun.
"În clinică la noi nu a fost așa caz. Starea femeii e gravă determinată de complicațiile cele de care sunt în obezitate. Complicații în legătură cu aparatul respirator, cardiovascular, dar și digestiv. Sunt suprasolicitate de vreo 5-6 ori", a spus medicul endocrinolog, Gheorghe Caradja.
În următoarele șapte zile, Svetlana se va afla la terapie intensivă, după care va fi transferată în secția de endocrinologie.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, obezitatea este, în prezent, boala secolului şi a devenit o problemă mai gravă decât malnutriția.
- LifeStyle: Cea mai grasă femeie din lume a simțit pentru prima dată libertatea mișcării
- Cea mai grasă femeie din lume a reuşit să slăbească încă 40 de kilograme
- Fotografia care îţi ÎNGHEAȚĂ sufletul! Cum a fost surprinsă o femeie de serviciu (FOTO)
- Pacienţii din cadrul Spitalului Clinic Republican vor beneficia de tratament în condiţii mai bune
- Cea mai obeză femeie din lume a slăbit 240 kg în două luni, dar familia îi acuză acum pe medici de un lucru grav (FOTO)
- Un şef de secţie dintr-un spital din Capitală riscă puşcărie! Ar fi cerut 1.700 de euro pentru o operaţie (VIDEO)