Are doar 12 ani şi a câştigat cea de-a XI-a ediție a concursului "America's Got Talent" (VIDEO)
La numai 12 ani a câştigat cea de-a XI-a ediție a concursului "America's Got Talent". Grace VanderWaal este cea care va primi marele premiu în valoare de un milion de dolari. Mica interpretă a cucerit inimile americanilor prin vocea ei deosebită.
Grace VanderWaal a fost una dintre favoritele acestei ediții chiar de la prima sa apariție pe scena de la "America's Got Talent". Ulterior, prestațiile sale au devenit din ce mai bune. Membrii juriului susțin că Grace este o vedetă în devenire. Premiul de un milion de dolari va fi plătit în 40 de rate anuale în valoare de 25 de mii de dolari.
Printre concurenții care au luptat pentru marele premiu a fost și românca Laura Bretan, în vârstă de 14 ani. Deși a intrat în marea finală, ea nu a reușit să se claseze în top cinci.
Presa de peste Ocean menționează că este pentru prima dată, în ultimii cinci ani când, premiul mare al concursului "America's Got Talent" este oferit pentru calităţile vocale.