Are loc al treilea proces dintre Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi un furnizor de vaccinuri
Campania de vaccinare a animalelor din această toamnă ar putea fi compromisă. Asta dacă Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor nu va ajunge la o înţelegere cu furnizorul de vaccinuri. Astăzi, la Curtea de Apel, va avea loc al treilea proces în acest caz.
Litigiul între cele două părţi a apărut încă în primăvară, când cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un compromis în privinţa preţurilor de achiziţie a preparatelor. Până la soluţionarea cazului, nu poate fi organizată nicio licitaţie pentru procurarea de vaccinuri. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor avertizează că stocurile medicilor veterinari sunt practic epuizate, iar dozele rămase sunt folosite doar în cazuri de urgenţă.
Vaccinarea în masă a animalelor începe de obicei în luna septembrie. Potrivit autorităţilor, pentru campania din această toamnă e nevoie de peste două milioane de doze de vaccinuri.