Are nevoie de zâmbete și de ajutorul spectatorilor. Povestea DUREROASĂ a unui artist de circ din Capitală
Timp de peste 40 de ani a adus zâmbetul pe buzele copiilor, dar şi a adulţilor, acum însă el are nevoie de acel zâmbet și de ajutorul spectatorilor săi.
Artistul Circului "Chapiteau", Iurii Budcov, de două săptămâni nu se poate mișca din cauza unei probleme la coloana vertebrală. Artistul are nevoie de o operație urgentă, iar pentru asta are nevoie de sprijinul oamenilor cu suflet mare.
În ciuda bolii, artistul nu încetează să viseze la momentul în care va reveni peo scenă.
Vesel și plin de energie. Așa își amintesc de Iurii Budcov, sau clovnul Iuric, câteva generații de spectatori. Acum, însă, artistul a ajuns să se adăpostească într-un vagon al circului ambulant din parcul "La izvor" din Capitală, unde zi de zi luptă cu boala.
"S-au luxat patru vertebre în același timp din cauza vârstei. Toți artiștii de balet sau circ la o vârstă oarecare se ciocnesc cu probleme la coloană. Am avut brusc o durere în spate care m-a răpus. De atunci, permanent am dureri insuportabile", spune Iurii Budcov.
Medicii s-au oferit să-l opereze gratuit. Însă, pe lângă intervenţia chirurgicală mai este nevoie de implanturi la discurile vertebrale, care costă cel puțin 2.000 de euro.
"Medicii mi-au întins o mână de ajutor și au spus că mă vor opera gratuit. Au glumit că, în sfârșit vor afla, în timpul operației, ce se întâmplă în interiorul unui clovn. Umorul mă ajută să trăiesc", susține bărbatul.
Spiritul de artist şi afecţiunea spectatorilor săi îi dă puteri.
Iurii Budcov speră că cei care îl iubesc și îi apreciază activitatea îl vor susține și va reuși să se facă bine şi să revină pe scenă.
"Sunt mulți oameni buni în preajma noastră. Se pare că sunt un idealist și cred, totuși, că în lume este mai mult bine decât rău", a conchis artistul.