Argentina - Franța vor disputa marea finală a Campionatului Mondial din Qatar! Cine e favorită
Argentina și Franța vor disputa finala Cupei Mondiale din Qatar, după ce au trecut în penultimul act de Croația, scor 3-0, respectiv de Maroc, 2-0. Va fi a 13-a întâlnire directă dintre Argentina și Franța, și a patra de la Campionatul Mondial, dar va fi partida cu, probabil, cea mai mare încărcătură. O întreagă națiune speră ca Leo Messi să ridice trofeul suprem la ultima sa apariție pe cea mai înaltă scenă fotbalistică, iar fanii ”Cocoșului Galic” se gândesc la apărarea titlului cucerit în 2018, notează digisport.ro.
Până acum, Franța s-a impus de șase ori în fața Argentinei, trei meciuri s-au încheiat la egalitate, iar sud-americanii au câștigat în trei rânduri. Cele două formații s-au duelat de trei ori la Campionatul Mondial.
Argentina și-a adjudecat primul joc, cel din 1930, scor 1-0, și pe al doilea, 2-1, în 1978, în timp ce Franța l-a câștigat pe cel mai recent, în 2018, scor 4-3. Ambele echipe au câte două titluri mondiale în palmares. Va și o confruntare pentru Gheata de Aur a turneului între Messi și Mbappe, ambii cu câte cinci reușite.
Potrivit bookmakerilor, Franța este favorită, cu o cotă medie de 2,35, în timp ce o victorie a Argentinei are o cotă de peste 3,00.
În finala mică, pentru poziția a treia, vor juca Maroc și Croația.