Argentinianul Juan Monaco a ajuns pentru prima dată în primii zece în topul mondial
Embed:
Premieră în tenisul mondial! Argentinianul Juan Monaco a ajuns pentru prima dată în primii zece în topul mondial. Tenismanul a câştigat turneul de la Hamburg, după ce s-a impus în faţa lui Tommy Haas în două seturi cu scorul de 7-5 6-4.
Monaco, în vârstă de 28 de ani, a câştigat al treilea titlu al sezonului, după cele din Vina del Mar şi Houston.
"Sunt foarte fericit şi emoţionat. Aceasta este o victorie foarte importantă pentru mine, mai ales că eu continui ascensiunea în clasamentul mondial. Acest lucru mă face să fiu optimist pentru următorul turneu", a declarat tenismenul.
La dublu s-a impus perechea spaniolă David Marrero şi Fernando Verdasco. Fondul de premiere a competiţiei a fost de 900 mii de euro.