Armata din Myanmar a dat foc unui sat după ce s-a luptat cu locuitorii care se opuneau regimului militar
Forțele de securitate din Myanmar au incendiat un sat din centrul țării, după ce s-au luptat acolo cu oponenți ai regimului militar, informează CNN şi digi24.ro, care citează declarațiile a zeci de localnici. Cel puțin doi oameni au murit.
Televiziunea de stat MRTV a anunțat că incendiul care a avut loc marți în satul Kin Ma, locuit de 800 de oameni, a fost provocat de "teroriști" și că instituțiile de presă care au relatat altceva "complotează să discrediteze armata".
Agenția de presă Reuters nu a reușit să verifice în mod independent cauza incendiului, iar junta militară din Myanmar nu a comunicat pe acest subiect.
Din întreg satul Kin Ma au rămas 30 de case, alte 200 de locuințe fiind distruse complet, au spus câțiva localnici care au oferit Reuters informații și imagini de la fața locului.
Incendiul a fost suficient de mare încât să fie înregistrat de sistemul NASA de detectare a incendiilor prin satelit, marți, la ora locală 21:52.
Sătenii au făcut declarații sub condiția anonimatului și au spus că forțele de securitate au incendiat satul după confruntările avute acolo cu oponenții regimului militar și că cel puțin două persoane au murit.
Majoritatea locuitorilor din sat au rămas ascunși în pădurile din împrejurimi, au spus sătenii care au vorbit cu Reuters.
Televiziunea de stat MRTV a relatat că 40 de "teroriști" au incendiat o casă din Kin Ma, pornind un incendiu care s-a răspândit la 100 de locuințe dintre cele 225 din sat.
Myanmar a fost cuprins de violențe și proteste după ce armata a răsturnat regimul democratic condus de Aung San Suu Kyi, la 1 februarie 2021. Acțiunea armatei a declanșat proteste violente în multe părți ale țării.
Imaginile realizate miercuri în satul Kin Ma arată urmele incendiului devastator.
Organizațiile pentru drepturile omului au acuzat armata din Myanmar că a incendiat sute de sate în 2017, în timpul unei ofensive care a obligat 700.000 de oameni din minoritatea de musulmani Rohingya să fugă în Bangladesh.