Armata Naţională, între incertitudine şi profesionalism. Ce cred moldovenii despre forţele armate (VIDEO)
Moldova are nevoie de o Armată Naţională profesionistă, dar pentru asta sunt necesare investiţii mari. Concluzia a fost exprimată de unii invitaţi ai emisiunii VoxPublika. Alţii consideră, însă, că forţele armate ale ţării noastre nu ar putea face faţă unui eventual conflict.
"Aşa cum o avem astăzi Armata Naţională, Moldova nu are nevoie, pentru că nu putem ţine piept nici unui stat, nici unui agresor", este de părere bloggerul Vitalie Lisnic.
"Moldova nu-şi poate permite luxul să nu aibă o armată, contextul geo-politic este de aşa natură. Un lucru pe care nu-l face Ministerul Apărării este că nu popularizează în nici un fel mersul la armată", a spus membrul grupului Resurse pentru Drepturile Omului Fundaţia SOROS, Olesea Perean.
Unii invitaţi spun, însă, că tinerii nu vor să facă armata, din cauza actelor de violenţă.
"Eu sunt pur şi simplu înfricoşat, cu gândul că dacă voi face armata o să fiu bătut, schilodit şi aşa mai departe. Cazurile acestea te fac să te gândeşti că nu merge totul ca pe roate", a spus studentul Daniel Vodă.
"Sunt cazuri şi asta este un organism viu. Ofiţerii, armata trebuie să întreprindă un şir de măsuri, care să prevină să aceste cazuri", a declarat fostul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc.
Autorităţile pledează, însă, pentru reformarea Armatei.
"Ne-am propus ca până în 2017 să trecem toată armata la contract. Totul va depinde de asigurarea financiară şi protecţia socială, pentru că noi suntem gata să trecem la această Armată profesionistă", a declarat ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa.
65 la sută dintre telespectatorii care au participat la televoting consideră că Moldova are nevoie de Armată Naţională.
- Replici tăioase între Filat şi Marinuţa la şedinţa Guvernului. VEZI CARE PE CARE (VIDEO)
- Marinuţa: Comisiile medico-militare sunt responsabile de înrolarea în armată a tinerilor ce suferă de dereglări psihice
- Ministrul Apărării: 23 februarie nu există. Este un eşec pentru Moldova să marcăm sărbătoarea altui stat