Armata rusă şi-a verificat capacitatea de luptă la Marea Neagră
Efectivele bazei navale din Novorossiisk au participat astăzi la exerciţii menite verificării capacităţilor de luptă ale Rusiei la Marea Neagră.
Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Flotei ruse la Marea Neagră, Viaceslav Truhacev. Potrivit acestuia, efectivele bazei navale din Novorossisk au efectuat aceste manevre sub egida Statului Major al Regiunii Militare Sud.
Aproximativ zece nave de război şi de aprovizionare, o sută de unităţi de armament şi tehnică militară, dar şi sisteme de apărare de tip Bastion şi de artilerie de tip Bereg au fost mobilizate şi îndreptate împotriva unor potenţiale ţinte maritime şi aeriene, scrie adevarul.ro.
Acestea au simulat atât atacuri, cât şi acţiuni de apărare a litoralului de trupe desant, a precizat Truhacev.
Aceste manevre au avut loc la două zile de la încheierea exerciţiilor multinaţionale Poseidon 2017, desfăşurate în perioada 5-13 martie în apele teritoriale ale României şi apele internaţionale din partea vestică a Mării Negre.
Peste 1.500 de militari, 17 nave, un elicopter Puma Naval, două ambarcaţiuni rapide pentru scafandri, o navă a Gărzii de Coastă şi două avioane MiG 21 LanceR au participat la aceste exerciţii, potrivit Forţelor Navale Române.
Este cel de-al doilea exerciţiu multinaţional organizat de Forţele Navale Române, de la începutul acestui an.
- Noi detalii despre prăbuşirea avionului militar rusesc în Marea Neagră. Ce spun experţii
- FUNERALII la Moscova. 50 dintre victimele ACCIDENTULUI AVIATIC din Marea Neagră, ÎNMORMÂNTATE
- Descoperire de MILIARDE în Marea Neagră. România nu va mai fi dependentă de Rusia
- Alianța Nord-Atlantică a înființat o unitate specială pentru Marea Neagră
- NATO îşi consolidează prezența militară navală în Marea Neagră
- Poliţiştii de frontieră români au salvat 79 de persoane aflate în pericol pe o barcă în Marea Egee (FOTO/VIDEO)