Armata rusă trimite 100 de virologi şi de epidemiologi în Italia
Armata rusă a anunţat că trimite circa 100 de virologi militari "experimentaţi" în Italia, unde sâmbătă s-au înregistrat aproape 800 de decese în 24 de ore din cauza pandemiei de coronavirus.
„O sută de virologi şi de epidemiologi cu o mare experienţă în lupta împotriva răspândirii infecţiilor virale (…) şi dezinfecţia clădirilor şi a infrastructurilor se îndreaptă către Italia”, a anunţat Ministrul rus al Apărării, transmite Agerpres.
Anunţul survine a doua zi după o discuţie telefonică între premierul italian Giuseppe Conte şi preşedintele rus Vladimir Putin, care a anunţat trimiterea în Italia de specialişti şi echipamente medicale şi de dezinfecţie pentru a ajuta ţara să lupte împotriva COVID-19.
Majoritatea specialiştilor trimişi în Italia „au participat personal la eliminarea focarelor de pestă porcină africană, precum şi la dezvoltarea vaccinului împotriva Ebola”, anunţă Rusia.
Nouă avioane Ilyushin IL-76 ale Ministerului rus al Apărării vor transporta aceşti specialişti, sisteme mobile de dezinfecţie şi echipamente medicale în Italia.
Primul avion a decolat duminică după-amiază îndreptându-se către o bază aeriană a armatei italiene din Pratica di Mare, la 30 km sud-est de Roma, se precizează în comunicatul autorităţilor ruse.