Armele folosite de gangsterii Bonnie şi Clyde au fost vândute pentru suma de 210.000 de dolari
Două arme folosite de celebrii gangsteri americani, Bonnie şi Clyde au fost vândute la o licitaţie pentru impresionanta sumă de 210.000 de dolari. Pistolul mitralieră Thompson de calibru 45 şi puşca de vânătoare Winchester, care datează din 1897, au fost cumpărate de un bărbat din statul american Missouri.
Armele au fost capturate de poliţie în aprilie 1933, când Bonnie Parker şi Clyde Barrow au ucis doi ofiţeri într-un schimb de focuri. Atunci, cei doi au reuşit să scape, dar au lăsat în urma lor armele şi un aparat de fotografiat.
Cele două arme, păstrate iniţial de un om al legii, au fost expuse în 1973 la Muzeul Poliţiei din Springfield. Bonnie Parker şi Clyde Barrow sunt figuri emblematice pentru perioada Marii Depresiuni din Statele Unite, când au spart o mulţime de bănci şi magazine.