Armistiţiu cu morţi în estul Ucrainei. Separatiștii proruși au luat ostatici 12 civili
Embed:
Un militar ucrainean a fost ucis, iar zece au fost răniți, în ultimele 24 de ore în Donbas. Potrivit autorităților ucrainene, în urma atacurilor, care au avut loc în orașul Mariinka, insurgenţii au luat ostatici 12 civili.
Lupte crâncene s-au dat în regiunea Donețk. Noaptea trecută, acordul de la Minsk a fost încălcat de peste 30 de ori. Separatiștii proruși au folosit tancuri, artilerie grea și mortiere.
Potrivit ONU, de la începutul conflictului în estul Ucrainei și-au pierdut viața peste 6.400 de oameni.