Arseni Iaţeniuk dă asigurări că Ucraina nu va îngheţa la iarnă
Ucraina nu va îngheţa în aceasta iarnă. Este declaraţia premierului din ţara vecină, Arseni Iaţeniuk, care a amintit că guvernul dispune de peste 16 miliarde de metri cubi de gaz. Acesta a recunoscut totuşi că Ucraina mai are nevoie de alte cinci miliarde de metri cubi pentru a acoperi necesităţile din acest sezon.
"Rusia a sistat livrarea de gaz natural în data de 16 iunie. De aceea, pentru prima oară în ultimii 23 de ani, am achiziţionat gaz din Uniunea Europeană. Peste 60 la sută din cantitatea de gaz de care dispunem provine de la partenerii noştri europeni", a declarat premierul Ucrainei.
Oficialul a recunoscut totuşi că Ucraina mai are nevoie de alte cinci miliarde de metri cubi pentru a acoperi necesităţile din acest sezon. În pofida relaţiilor tensionate, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a arătat convins că cele două ţări vor găsi o soluţie pentru acest conflict.
"Nu putem pierde Ucraina, pentru că Ucraina nu este acel grup de persoane care a organizat lovitura de stat şi a acaparat puterea. Ucraina este cea mai apropiată naţiune a noastră. Îi vom ajuta pe fraţii noştri să ajungă la un compromis asupra modului cum să-şi dirijeze ţara", a punctat Lavrov.
Rusia a sistat în luna iunie livrările de gaz spre Ucraina, invocând o datorie de peste cinci miliarde de dolari. Cele două ţări s-au atacat reciproc la Curtea de Arbitraj de la Stockholm.
- Leancă: Nu putem admite un conflict îngheţat în Ucraina. Cine nu ştie ce e asta îl invit la noi, în Transnistria
- Ministrul Economiei asigură că la iarnă moldovenii nu vor îngheţa şi Gazprom va coborî preţul la gaz
- Lavrov: Scopul sancţiunilor impuse de Occident sunt de a remodela Rusia şi nu de a reglementa criza din Ucraina