ArtSport, noua deținătoare a Cupei Sergiu Rădăuțanu: Am demonstrat că suntem campioni
Embed:
Formația ArtSport este noua deținătoare a Cupei Sergiu Rădăuțanu. Trupa lui Igor Negrescu a învins dramatic în finală echipa Departamentului Instituțiilor Penitenciare.
În lotul ambelor echipe au evoluat mai mulți fotbaliști cunoscuți pe arena internă, precum Viorel Frunză, Nicolae Josan, Iulian Bursuc și Valeriu Andronic. Majoritatea jucătorilor și antrenorilor ce au evoluat la Cupa Rădăuțanu au tangență cu clubul sportiv pentru copii și tineret "Buiucani".
"Un fenomen foarte interesant eu sezonul acesta am observat. Mulți discipoli vin să se uite cum joacă antrenorii lor. Iată că și acum noi am demonstrat că suntem campioni la cupa de iarnă Sergiu Rădăuțanu", a menţionat Constantin Anghel, președinte CSCT Buiucani.
Timpul regulamentar al partidei finale s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. În primele 45 de minute a dominat ArtSport-ul, iar după pauză inițiativa a aparținut mai mult adversarilor acesteia. Care au și deschis scorul la mijlocul reprizei, dintr-un penalty executat de Ghenadie Orbu. Reacția echipei conduse a fost promptă și Viorel Frunză a egalat peste circa 10 minute, de asemeni din penalty.
După 90 de minute de joc s-a trecut direct la seria penalty-urilor de departajare, în care ArtSport s-a impus cu scorul de 6-5.
"Pentru echipa noastră a fost o mare surpriză că am ieșit din grupe în primul rând. Scopul nostru a fost să facem o echipă, să ne strângem, să primim plăcere de la fotbal", a precizat Viorel Frunză, atacant ArtSport.
"La noi în primul rând scopul este pregătirea pentru campionatul european între instituțiile penitenciare, care o să aibă loc în iunie. La acest turneu am participat mai mult ca să pregătim băieții", a declarat Vadim Cravcescu, mijlocaș DIP.
Această competiţie hibernală a ajuns la ediția a 45-a, acum circa două decenii ea căpătând titulatura de "Memorial Sergiu Rădăuțanu", după numele primului rector al Universităţii Tehnice din Moldova.

deținătoare a Cupei Sergiu Rădăuțanu, Formația ArtSport, fotbal, trupa lui Igor Negrescutoate TAG-urile
Sport
Sport