Artur Kișenko a refuzat duelul cu cel mai bun luptător K-1, Constantin Țuțu
Artur Kişenko a refuzat să lupte cu cel mai bun luptător de K-1 din Moldova, Constantin Ţuţu. În locul ucraineanului, Ţuţu se va bate cu un sportiv din Letonia. Duelul va avea loc pe 4 aprilie în cadrul Galei KOK Eagles World Series de la Chişinău.
Acum o lună şi jumătate, Artur Kişenko l-a chemat la luptă pe deputatul Constantin Ţuţu. Moldoveanul a acceptat provocarea, însă duelul nu va avea loc. Ucraineanul a renunţat la ideea de a împărţi pumni şi picioare cu Ţuţu.
În aceste condiţii Constantin Ţuţu se va lupta la Gala KOK Eagles World Series de la Chişinău cu letonul Vitalii Buhriakov. În cadrul serii sunt programate alte 11 meciuri.
În ring vor intra luptătorii moldoveni de K-1 precum Maxim Bolotov, Stanislav Reniţă sau Sergiu Morari. Competiţia va avea loc pe patru aprilie şi se va desfăşura la Sala Polivalentă din Capitală.