AS Roma a învins pe teren propriu formaţia Napoli cu scorul de 2:0
AS Roma este pe val în Seria A. Echipa din Capitala Italiei a obţinut cea de-a opta victorie consecutivă şi rămâne lider incontestabil în clasament în acest început de sezon.
AS Roma a învins pe teren propriu Napoli cu scorul de 2-0, după o dublă reuşită de Miralem Pjanic. Este pentru prima dată când AS Roma începe în acest fel campionatul. Mai mult, este abia cea de-a doua echipă din istoria campionatului italian care are punctaj maxim după 8 meciuri. Juventus era singura formaţie care mai reuşise acest lucru, de trei ori.
Totodată, AS Roma a primit doar un singur gol în primele 8 etape, performanţă reuşită ultima dată de AC Milan, în urmă cu 20 de ani. Rossonerii au izbutit acea performanţă sub conducerea lui Fabio Capello, iar la finalul sezonului au devenit campioni. Roma este lider în clasament cu 24 de puncte, iar Napoli este pe doi, cu cinci puncte mai puţine.