Aşa arată viitorul! Ecranul flexibil LG pe care-l întorci ca pe o foaie de hârtie
LG a anunţat lansarea, cu ocazia CES 2016, a primului display de 18 inchi OLED din lume care poate fi rulat precum o foaie de hârtie. Ecranul flexibil LG va fi introdus, treptat, pe noile gadgeturi ce vor fi lansate de companie în următorii ani, transmite gadgetreport.ro.
Cu ocazia expozitiei din Las Vegas (6-9 ianuarie), LG va prezenta noile sale soluţii tehnologice, reunite sub sloganul ‘Your Imagination, Our Innovation’.
Ecranele OLED si bateriile flexibile, dezvoltate de toate marile companii, de la Samsung la Apple, LG şi Sony, vor ajunge, treptat, sa echipeze aproape toate lucrurile pe care le folosim zilnic.
Ne vom lua adio de la telefoanele din ziua de azi si vom trece la unele extrem de subţiri, flexibile si indestructibile. Vom avea televizoare la ce dimensiuni vrem, ce vor fi “tăiate” în magazin la mărimea dorită şi le vom aplica pe perete, acasă, ca pe tapet.
Cum arată viitorul în viziunea LG, vedeţi în clipul video de mai jos: