Aşa-zisul Soviet Suprem de la Tiraspol propune introducerea rublei ruseşti în regiune
Deputaţii aşa-zisului Sovietul Suprem de la Tiraspol propun introducerea rublei ruseşti în regiune. Un proiect în acest sens a fost examinat, astăzi, de Comisia pentru economie. Autorii proiectului, un grup de deputaţi din stânga Nistrului afirmă că în acest fel, Transnistria îşi va realiza aspiraţiile de integrare cu Rusia, informează Agenţia Novîi Region.
Potrivit aşa-numitului preşedinte al Comisiei economice, Oleg Vasilatîi, introducerea rublei ruseşti va necesita mai mulţi ani.
"O astfel de decizie nu poate fi implementată imediat. Ar trebui să fie un program etapizat de formare a sistemului monetar", a declarat Vasilatîi, menționând că membrii Comisiei pentru economie au aprobat inițiativa și au recomandat votarea acesteia.
Banca centrală de la Tiraspol a criticat iniţiativa, precizând că aceasta nu a fost coordonată cu Banca Naţională a Rusiei, ceea ce generează anumite riscuri.
"Nu e atât de simplu. Mijloacele de plată ale unui alt stat ar fi necesare pentru omogenizarea cu rubla transnistreană, dar, din moment ce Banca Centrală desfășoară politica sa monetară, este evident că urmăreşte anumite obiective. Devine dificil de a spune dacă Banca Centrală a Rusiei va lua în consideraţie interesele Transnistriei, totodată punând în aplicare politica sa monetară. Care ar putea fi consecințele? Se va baza rubla transnistreană pe principiul de paritate, va fi înlocuită cu rubla rusească sau nu? Aceasta, de fapt, este o problemă foarte gravă ", a declarat președintele adjunct al pretinsei Bănci Centrale de la Tiraspol, Vadim Stepanov.
"Indiferent de soluţiile cu privire la moneda de circulaţie în regiunea transnistreană, acest lucru nu va afecta în niciun fel stabilitatea economică, leului moldovenesc. Pe de altă parte, Banca Naţională are un maxim istoric de rezerve, ceea ce permite absorbţia oricărui şoc extern. Prin urmare, eu nu cred că există vreun motiv de îngrijorare", a declarat pentru Publika TV, Dorin Drăguţanu.
Aşa-numita rublă transnistreană a fost pusă în circulaţie în raioanele de est ale Republicii Moldova în 1994. Moneda nu este recunoscută pe plan internaţional.