Asasinul din Norvegia în arest preventiv
Ucigaşul din Norvegia, Andres Breivik va fi încarcerat pentru următoarele opt săptămâni. Decizia a fost luată astăzi de judecătorii norvegieni. Primele patru săptămâni, el se va afla în izolare totală - fără televizor, radio sau ziare.
A vrut să salveze Europa de marxism şi islam. Asta a spus în faţa judecătorului ucigaşul din Norvegia. Şi chiar dacă are pe conştiinţă 68 de morţi de pe insulă şi 8 în urma exploziei, Anders Breivik pledează nevinovat. Judecătorul, însă, a decis, în urma primelor audieri, ca ucigaşul să rămână în arest.
"Scopul acţiunii nu a fost de a ucide cât mai mulţi oameni, ci de transmite un semnal puternic, ce nu poate fi înţeles greşit. Atât timp cât Partidul Laburist îşi menţine linia ideologică şi contribuie la prăbuşirea culturii norvegiene şi la importul masiv de musulmani, trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru această trădare", a declarat judecătorul Kim Heger.
Deşi Anders Breivik a menţionat că este parte a unei organizaţii, nu este, deocamdată, clar la ce se referă. De aceea, judecătorul a dispus noi investigaţii. În privinţa masacrului de pe insula Utoeya, e convins că aşa a împiedicat recrutarea tinerilor de acolo de către Partidul Laburist, pe care îl acuză de trădare. Dar, o avea în vizor şi pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei.
Cert este că anchetatorii au reuşit să citească aşa-zisul manifest public al lui Breivik şi au descoperit că acesta voia să reînfiinţeze ordinul Cavalerilor Templieri. O vedea ca pe o organizaţie teroristă secretă, ai cărei membri să poarte uniforme de tip militar şi să înlăture musulmanii din Europa până în anul 2020. Norvegienii au ţinut un minut de reculegere pentru cele 76 de victime.
- Blond, cu ochi albaştri şi cu viziuni antimusulmane. Așa arată criminalul din Norvegia
- Zeci de oameni depun flori în centrul oraşului Oslo, în memoria victimelor exploziei
- Suspectul atacurilor teroriste din Norvegia a declarat că a acţionat singur, fără complici
- Autorul atentatului din Oslo în fața instanței
- Norvegia: Asasinul a sosit pe insulă împreună cu tinerii pe care mai apoi i-a ucis