Ascundea stupefiante în propria casă şi îşi dădea apartamentul în chirie celor care doreau să se drogheze
O tânără din Bălţi este bănuită de comercializarea substanţelor narcotice. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acesteia, poliţia a găsit droguri în valoare de 50 de mii de lei. Oamenii legii afirmă că femeia va fi cercetată penal şi pentru faptul că îşi dădea apartamentul în chirie celor care doreau să se drogheze.
În urma percheziţiilor efectuate de angajaţii Biroului Antidrog al Comisariatului de Poliţie din Bălţi, în casa bănuitei au fost găsite 500 de mililitri de opiu, într-o sticlă de masă plastică. De asemenea, poliţiştii au descoperit seringi şi dispozitive de administrare a substanţelor narcotice.
Pe marginea acestui caz au fost intentate şapte dosare penale. Oamenii legii au reţinut şi cinci persoane care au recunoscut că au procurat droguri de la bănuită. Dacă îi va fi dovedită vina, femeia riscă până la 10 ani de puşcărie.