Asia a sărbătorit azi noapte Anul Nou Chinezesc
Asia a intrat oficial în 2011. Milioane de oameni din China, Japonia, Singapore, Filipine, dar şi din alte părţi ale lumii au întâmpinat azi noapte Anul Nou chinezesc. Iepurele a luat locul tigrului. Oamenii au sărbătorit prin dansuri şi cântece tradiţionale. Nu au lipsit nici focurile de artificii.
Anul Nou a fost întâmpinat cu mare fast şi în Singapore. Trecerea în noul an a fost sărbătorită şi în Japonia. Cu acest prilej, mii de japonezi au putut să admire noaptea trecută dansul dragonilor.
Potrivit calendarului Chinezesc, anul 2011 este al Iepurelui. Despre cei care se nasc sub acest semn al zodiacului se spune că sunt creativi, stilaţi şi foarte sensibili. Anul Nou Chinezesc sau "Festivalul primăverii" este cea mai importantă şi cea mai lungă sărbătoare pentru chinezi şi durează 15 zile.