Asigurarea obligatorie a locuinţelor în întreaga lume
Fiecare om vrea să-şi protejeze casa în faţa dezastrelor naturale, cum sunt cutremurele, inundaţiile sau alunecările de teren. În întreaga lume, există mai multe ţări în care statul îşi obligă cetăţenii să-şi asigure locuinţele. În mare parte însă acest lucru rămâne a fi, totuşi, benevol.
În România, asigurarea locuinţelor a devenit obligatorie în iulie 2010. Atunci, proprietarilor li s-a dat la dispoziţie şase luni pentru a-şi asigura locuinţa şi bunurile în faţa dezastrelor naturale. Valoarea despăgubirii este, însă, limitată, aşa că pentru distrugeri mari este nevoie de o asigurare facultativă, mai scumpă. Totuşi, până în prezent, destul de puţini români s-au conformat prevederilor legale în acest sens.
Astfel, statul român a decis că primarii vor putea amenda persoanele care nu au încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei doar din luna august a acestui an.
La nivel european, există 7 ţări în care se aplică legi privind asigurarea obligatorie a locuinţelor: Danemarca, Olanda, Franţa, Belgia, Elveţia, Norvegia şi Spania. În aceste state gradul de conformare a cetăţenilor este de peste 80-90 la sută.
În schimb, în Turcia, deşi a fost lansat în urmă cu 11 ani un program de asigurare obligatorie similar cu cel din România, abia 23 la sută din locuinţe sunt asigurate.
În schimb, Marea Britanie şi Statele Unite nu-şi obligă cetăţenii să-şi asigure casele. În legislaţia americană există, însă, o prevedere prin care, cei care locuiesc în zone în care există pericol de inundaţii, sunt obligaţi să-şi asigure locuinţele. Legea a fost introdusă în iulie 2010, după ce sudul Statelor Unite au fost lovite de urganul Katrina.
Şi în Japonia, ţară afectată de un dezastru natural de proporţii, anul trecut, se practică asigurările obligatorii a locuinţelor. Doar că, în caz de cutremur, există un pachet facultativ, care nu este inclus în asigurarea standardă a locuinţei.