Poliția de Frontieră acordă suportul necesar în cadrul intervențiilor medicale transfrontaliere, prin asigurarea unui „coridor verde” la trecerea frontierei de stat.
Astfel, prin PTF Palanca, un echipaj medical a transportat o cetățeancă a Ucrainei, care ar fi suferit un ictus cerebral, din Odessa la Chișinău. Operativ, entitățile de frontieră moldo-ucrainene au intervenit, iar la scurt timp ambulanța și-a continuat deplasarea.
De asemenea, în PTF Briceni au avut acces prioritar un alt echipaj medical care a asigurat transferul unor persoane imobilizate și cu dizabilități din Ucraina către un spital din Chișinău.