Asociația Promo-LEX a început dezbaterile regionale privind modificarea sistemului electoral
Asociația Promo-LEX a dat startul dezbaterilor regionale privind modificarea sistemului electoral. Primele discuţii au avut loc la Edineț, unde atât politicieni, cât și localnici au avut ocazia să-şi spună părerea referitor la subiect. 97 la sută dintre cei peste 600 de participanţi au susținut modificarea actualei proceduri de vot.
Dezbaterea propriu-zisă s-a desfășurat între două tabere, opuse ca viziune:
"Acest proiect va aduce deputatul mai aproape de cetățean. Da, nu este exclus că vor fi tipi care se vor vinde. Însă oricum în Parlament vor nimeri oameni integri", a declarat reprezentantul PSRM, Fadei Nagacevschi.
"Acest sistem este susținut de majoritatea partidelor politice, inclusiv și din opoziție. Totodată e susținut de o parte bună a societății civile și organizații neguvernamentale", a spus deputatul PDM, Igor Vremea.
"Noi nu vom participa nici măcar la îmbunătățirea acestui proiect de lege, noi considerăm că el este unul rău pentru Republica Moldova", a spus deputatul PCRM, Elena Bodnareco.
Atât societatea civilă, cât și unii funcționari publici, consideră că fiecare cetățean trebuie să beneficieze de dreptul de a candida.
"Oamenii vreau schimbări, nu mai avrem ca aceeași comuniști care din 2005 au stat în Parlamentul Republicii Moldova și acum doamna deputat spune că totul se vinde și se cumpără. Ce a făcut-o să spună asta și cui a plătit ea să fie acolo?!Noi vrem și alți oameni acolo, mai tineri."
"Reprezentanții formațiunilor politice care spus că sunt contra acestei schimbări nu au adus argumente serioase. În momentul când vom avea un sistem mixt poporul va avea posibilitatea să-și aleagă cel puțin un deputat din rândurile lor."
"Astăzi consider că am potențialul nedesar ca să fiu deputat, dar nu am bani. Pot avea posibilitatea să merg de la om la om să-l conving. De ce mi se stopează acest drept?! Azi eu consider că sunt mai competent ca unii deputați din față, sau de la Chișinău. De ce ei trebuie să-mi spună că ei sunt mai buni?", a declarat primarul orașului Edineț, Constastin Cojocaru.
Organizatorii dezbaterilor regionale privind modificarea sistemului de vot spun că oamenii vor putea asculta ambele păreri.
"În mare parte eu sunt satisfăcut de prestația vorbitorilor, de curajul lor de a vorbi în contradictoriu și de a răspunde la întrebările provocatoare ale publicului", a declarat directorul de programe Promo-LEX, Pavel Postică.
Astfel de dezbateri vor mai fi organizate în Comrat, Bălți, Ungheni, Cahul și Anenii Noi.
Actualitate
- Câte persoane au participat la manifestaţia organizată de PAS, DA şi PN (FOTO)
- Mitinguri de amploare în susţinerea votului mixt: Vreau ca Moldova să fie prosperă (FOTO)
- ZI DECISIVĂ! Experții Comisiei de la Veneția vor veni cu recomandări privind modificare a sistemului electoral
- PRIMELE DECLARAŢII după şedinţa Comisiei de la Veneţia. Vezi ce recomandări au formulat
- PRO sau CONTRA schimbării sistemului electoral: la Edineț, 97% au votat PENTRU
- Recomandările experţilor de la Veneţia, bază pentru redactarea proiectului votului mixt în a doua lectură