ASP: Toate centrele multifuncționale din Capitală vor elibera acte de identitate în termen de 24 de ore
Embed:
canal tv
De luni, 4 ianuarie, toate centrele multifuncționale din municipiul Chișinău vor elibera acte de identitate în termen de 24 de ore. Este vorba despre pașaport, buletin de identitate şi de fișa de însoțire a buletinului. Anunțul a fost făcut de Agenția Servicii Publice.
Anterior, aceste documente erau eliberate în 24 de ore doar de unele centre multifuncționale, iar alte filiale prestau servicii de eliberare a actelor de identitate doar în termen de cinci zile lucrătoare, 15 sau 30 de zile calendaristice.
În același timp, ASP anunță că, începând din 11 ianuarie, Secția evidență a actelor de identitate Centru din municipiul Chișinău își sistează temporar activitatea. Documentele confecționate în baza cererilor depuse în cadrul acestei instituții vor fi transmise la Centrul multifuncțional numărul 4 din Capitală.