Astăzi are loc solstițiul de iarnă 2022. Câteva explicații astronomice
Solstițiul de iarnă 2022 are loc pe 21 decembrie, la ora 23.38, iar din acest punct durata zilei începe să crească timp de șase luni, până la solstițiul de vară. Ziua ține numai 8 ore și 50 de minute, iar noaptea are peste 15 ore lungime.
Pe cer, seara, se văd bine trei planete în aceste zile, Saturn, Jupiter și Marte. Spre sfârșitul săptămânii imediat după apusul Soarelui începe să se vadă planetele Mercur și Venus. Luna nu se poate vedea în această săptămână, relatează hotnews.ro.
Explicații astronomice
Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.
La această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute. Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.
Iarna meteorologică începe teoretic la 1 decembrie, iar începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui.
Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximație) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.
La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.