Astăzi este marcată Ziua Internaţională a Femeii! Cum a apărut această sărbătoare
Magazinele au fost luate cu asalt de bărbaţi, iar vânzătorii de flori au dublat preţurile. Asta pentru că astăzi este 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii.
În urmă cu 102 ani, la Copenhaga, militanta socialistă Clara Zetkin propunea instituirea acestei date, ca zi a luptei pentru drepturile femeilor şi egalitatea şanselor.
Ziua Femeii a fost marcată în premieră, pe 19 mai 1911, în Germania, Austria, Danemarca şi în alte câteva ţări europene. Şase ani mai târziu, cu prilejul grevei muncitoarelor din Sankt Petersburg, femeile din Rusia au semnat actul prin care a fost stabilită ziua dedicată femeii. Din acest motiv, de cele mai multe ori, 8 Martie este asociată cu ideea comunismului.
Abia în 1975 sărbătoarea a fost recunoscută de ONU şi adoptată de statele-membre ale acestei organizaţii. De altfel, 1975 a fost declarat şi Anul Internaţional al Femeii, iar perioada 1976-1985 a devenit Deceniul ONU pentru femei.
Ulterior, sărbătoarea a devenit o tradiţie în majoritatea ţărilor din Europa, Statele Unite şi Africa. Un moment istoric a intervenit în 1982, când femeile din Iran au renunţat, de 8 martie, să poarte vălul tradiţional ce le acoperă faţa. Gestul nu le-a adus, însă, drepturi noi.
În prezent, 8 martie este ziua solidarităţii şi promovării drepturilor sociale şi economice ale femeilor. La fel, este considerată şi o sărbătoare a primăverii.