Astăzi este marcată Ziua Internațională a Logopedului
Au vorbit târziu, dar acest lucru nu i-a împiedicat să devină celebri. Fizicianul Albert Einstein, interpretul Justin Timberlake sau actorul Will Smith, aceștia sunt doar câțiva dintre oameni faimoși care au avut defecte de vorbire.
De ziua Internațională a logopedului vorbim despre vedete cărora le-a fost greu să vorbească.
Fiecare copil este unic și își dezvoltă capacitățile lingvistice în ritmul propriu și nu este cazul să ne îngrijorăm. Astfel că, în primii ani unii copii pot spune doar câteva cuvinte, apoi vorbescă propoziții.
Printre personalitățile celebre care au avut probleme de vorbire se numără fizicianul Albert Einstein, geniul nu a vorbit până la vârsta de patru ani și nu a citit până la șapte ani, ceea ce i-a făcut părinții și profesori să creadă că are retard mental. Peste ani, însă acesta a devenit cel mai influent fizician al generației sale și a câștigat Premiul Nobel, scrie Prime.md.
Actorul American James Earl Jones a început să vorbească târziu și cu defecte de vorbire. Pentru ca să numai fie luat în derâdere de colegii săi, acesta nu a vorbit de opt ani. Viața lui s-a schimbat radical după ce un profesor l-a încurajat să-și citească poeziile în fața clasei. Actorul a căpătat încrederea în sine, iar acum este vocea CNN-ului și cea a lui Darth Vader în seria de filme Războiul Stelelor.
Și celebrul actor, Will Smith a declarat în repetate rânduri că în adolescență suferea de dislexie, acestuia îi era greu să citească și să vorbească cursiv.
Tot cu dislexie a fost diagnosticat actorul și interpretul Justin Timberlake. Acest lucru nu l-a împiedicat să își construiască o carieră de succes încă din adolescență și să lanseze hit după hit.
Și geniul poetic, Lucian Blaga ascunde un secret: filosoful nu a reuşit să vorbească până la vârsta de patru ani. Micul Lucian îi înţelegea pe cei din jur, însă avea o problemă în a se exprima, deşi nu suferea de nicio boală. Abia la vârsta de patru ani a spus primele cuvinte, în faţa mamei sale.