Astăzi este marcată Ziua Mondială a Refugiaţilor
Astăzi este marcată Ziua Mondială a Refugiaţilor. Potrivit ONU, numărul acestora a atins cifra de peste 42 de milioane de persoane. Doar anul trecut, 800 de mii de oameni au fost forţaţi să-şi părăsească ţara.
De cele mai multe ori, oamenii îşi părăsesc locuinţele din cauza dezastrelor naturale, dar şi a conflictelor armate. Acţiunile dedicate refugiaţilor din Moldova sunt deja în curs de desfăşurare. Astfel, la unul din centrele comerciale din Capitală este deschisă o expoziţie fotografică, reprezentînd proiecte de integrare pentru refugiaţi. Expoziţia va putea fi vizitată până pe 22 iunie.
În ţara noastră sunt înregistraţi peste 200 de refugiaţi din 30 de ţări ale lumii. În 2001, Moldova a semnat Convenţia cu privire la statutul refugiaţilor, obligându-se, astfel, să asigure protecţie acestei categorii de persoane.