Astăzi este marcată Ziua mondială a vederii
FOTO: ziuaconstanta.ro
Ziua mondială a vederii (World Sight Day - WSD) este marcată anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie, respectiv la 11 octombrie anul acesta, şi reprezintă o manifestare ce vizează toţi partenerii implicaţi în prevenirea problemelor de vedere. Ediţia de anul acesta are ca temă "Eye Care Everywhere", potrivit site-ului Agenţiei Internaţionale pentru Prevenirea Orbirii - www.iapb.org.
Scopul Zilei mondiale a vederii este acela de a atrage atenţia, la nivel mondial, asupra pacienţilor care suferă din cauza lipsei totale a vederii, asupra numărului crescut de probleme oculare şi asupra pacienţilor care au nevoie de ajutor. În acest an, atenţia se va concentra asupra sănătăţii ochilor şi asigurarea accesului egal la asistenţă medicală. Ziua mondială a vederii marchează momentul în care comunitatea internaţională îşi reafirmă angajamentul în direcţia reconsiderării importanţei îngrijirii vederii şi tratării acesteia drept o problemă globală de sănătate publică, scrie Agerpres.ro.
Agenţia Internaţională pentru Prevenirea Orbirii a fost înfiinţată în 1975 ca organizaţie de coordonare, pentru a conduce eforturile internaţionale în activităţile de prevenire a orbirii. Prima sa realizare majoră a fost aceea de a promova un program pentru prevenirea orbirii, împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.