Astăzi expiră ultimatumul dat de locuitorii satului Pârâta autorităţilor
Astăzi expiră ultimatumul dat autorităţilor de locuitorii satului Pârâta, raionul Dubăsari. Oamenii au cerut desfiinţarea postul forţelor de menţinere a păcii. În caz contrar, locuitorii din Pârâta ameninţă cu manifestări de amploare pe podul de la Vadul lui Vodă.
Pentru astăzi au fost anunţate proteste şi în faţa Ambasadelor Federaţiei Ruse de la Chişinău şi Bucureşti. În capitala României tinerii din Organizaţia Studenţilor Basarabeni spun că vor cere sancţionarea militarului care l-a împuşcat pe Vadim Pisari, desfiinţarea tuturor posturilor forţelor de menţinere a păcii şi demisia ambasadorului rus la Chişinău, Valeri Kuzmin.
În dimineaţa de 1 ianuarie, un tânăr de 18 ani a fost împuşcat de un militar al forţelor de menţinere a păcii la punctul de control de pe podul de la Vadul lui Vodă. Două zile mai târziu, militarul a plecat de acasă, iar vecinii presupun că acesta se află în Rusia.