Astăzi începe etapa a patra din Divizia Naţională
Duelul dintre Nord şi Sud la Vadul lui Vodă. Speranţa Crihana Veche se va duela cu Nistru Otaci în cea de-a patra etapa a Diviziei Naţionale. Liderul, Sheriff va întâlni Iskra Rîbniţa. Duminică, Dacia va juca cu Olimpia Bălţi. Etapa a patra din Divizia Naţională se va desfăşura pe durata a două zile.
Astăzi, nou-promovata Speranţa Crihana Veche va încerca să obţină prima victorie în Divizia Naţională în meciul cu Nistru Otaci. Tot de la ora 17, codaşele clasamentului din sezonul trecut, FC Costuleni va juca la Orhei cu Rapid Ghidighici. În ultimul meci al zilei, Sheriff Tiraspol va primi vizia formaţiei Iskra Rîbniţa. Duminică se vor disputa celelalte trei meciuri ale etapei. De la ora 17, Milsami va întâlni pe teren propriu FC Tiraspol, iar Zimbru va juca cu Academia. Dacia Chişinău şi Olimpia Bălţi se vor bate pentru cele trei puncte de la ora 20.
Sheriff Tiraspol este lider în clasament după trei etape. Olimpia şi Dacia împart locurile doi şi trei cu câte şapte puncte. Milsami este pe locul patru, cu şase puncte acumulate. Zimbru Chişinău are două puncte şi împarte locurile opt şi nouă cu FC Costuleni. Academia este lanterna roşie a clasamentului. CARTON 2 OUT