Astăzi începe returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor
Astăzi începe returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor. După ce Arsenal a pierdut cu 0-4 meciul tur cu Milan, antrenorul tunarilor, Arsene Wenger rămâne optimist. "Dacă ei au putut marca patru, de ce să nu o facem şi noi?" a declarat francezul. Într-un alt meci al serii, Benfica va primi vizita campioanei Rusiei, Zenit.
"Sigur că ne putem califica, fotbalul este fotbal. Am pierdut cu 0-4, dar am avut cinci şuturi pe poartă. Dacă ei au putut marca patru goluri, de ce nu am putea să o facem şi noi? Cel puţin vom încerca", aprecizat Arsene Wenger.
Într-un alt meci al serii, Benfica va încerca să-şi spele ruşinea suferită pe stadionul Petrovskii, unde Zenit i-a învins pe portughezi cu 3-2. Pentru vulturi, aceasta a fost singura înfrângere a sezonului în Liga Campionilor.
Zenit va miza în acest meci pe atacantul Alexandr Kerjakov, care merchează pe bandă rulantă în campionat. Ruşii nu vor putea conta însă pe Andrei Arşavin, împrumutat de la Arsenal, din motiv că acesta a fost folosit deja în acest sezon de tunari în meciurile din cea mai importantă competiţie europeană intercluburi.