Astăzi la Chişinău este marcată Ziua Europei. Vezi care este programul activităţilor
La Chişinău este marcată, astăzi, Ziua Europei. La fel ca şi anul trecut, "Satul european" din Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi centrul evenimentelor, cu participarea misiunilor diplomatice ale statelor europene în ţara noastră. În cadrul "Satului european" vor avea loc dezbateri publice despre cooperarea cu Uniunea Europeană.
Vor fi amenajate si colţuri lingvistice, unde vizitatorii vor putea învăţa expresii în diferite limbi europene. Lecţiile vor fi ţinute de profesori de la ambasade. În plus, vizitatorii vor gusta bucate tradiţionale europene. Copiii vor putea desena pe asfalt sau îşi vor putea picta pe corp diferite simboluri ale Uniunii Europene. Cei mai activi micuţi vor primi cadouri de la Delegaţia UE în Republica Moldova. Seara, activităţile "Satului european" vor culmina cu un concert.
Ziua Europei este marcată anual pe 9 mai, încă din 1985. La baza acestei decizii s-a aflat declaraţia fostului ministru de Externe al Franţei, Robert Schuman, făcută pe 9 mai 1950. Oficialul a cerut atunci Franţei şi Germaniei să creeze o instituţie europeană, menită să gestioneze resursele economice ale celor două ţări.
Un an mai târziu, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda au semnat Tratatul de la Paris privind crearea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului. Iar în 1957, prin Tratatul de la Roma a fost înfiinţată Comunitatea Economică Europeană. Mai târziu, aceasta s-a transformat în Comunitatea Europeană, fiind "primul pilon" al Uniunii Europene. În 1993, prin semnarea Tratatului de la Maastricht de către ţările membre ale comunităţii a fost creată Uniunea Europeană. Ziua Europei este celebrată atât în cele 27 de ţări-membre ale Uniunii, cât şi în alte state europene.