Astăzi la Chişinău este marcată Ziua Europei
Astăzi la Chişinău este marcată Ziua Europei. Inaugurarea evenimentului va avea loc în prezenţa oficialilor Uniunii Europene şi a Republicii Moldova.
Ambasadele Statelor Membre ale Uniunii Europene organizează în Piaţa Marii Adunări Naţionale prezentări turistice şi de afaceri, activităţi culturale şi concursuri.
De asemenea vor fi instalate corturi cu bucate şi băuturi tradiţionale în care vor avea loc şi ore de limbi europene ca: bulgară, cehă, germană, franceză, lituaniană, poloneză, portugheză, spaniolă, engleză şi turcă.
Publika TV este partener media exclusiv al evenimentului "Oraşul European", organizat de către Delegaţia Uniunii Europene în Moldova şi Primăria Chişinău, şi te va ţine la curent cu toate activităţile care vor avea loc astăzi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.