Astăzi marcăm Ziua Internațională a Bolilor Rare. Câte persoane din Republica Moldova SUFERĂ de aceste maladii
Anual, în ultima zi a lunii februarie, marcăm Ziua internațională a bolilor rare, maladii ce afectează un procent redus din populație. Conform datelor Institutului Mamei și Copilului (IMC), în ţara noastră sunt aproximativ 2500 de pacienți cu boli rare. Mai mult de jumătate dintre aceștia sunt copii.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, diagnosticarea persoanelor cu aceste maladii se realizează la Centrul de Sănătate a Reproducerii și Genetică Medicală din cadrul IMC, precum și în alte instituții specializate de nivel republican.
În fiecare an, Ministerul Sănătăţii alocă mijloace financiare pentru tratamentul bolilor rare. În anul 2023 s-au acordat circa 61,5 milioane de lei pentru 1082 de persoane diagnosticate cu 11 maladii rare precum hemofilie, artrită juvenilă, hipertensiunea pulmonară, epidermoliză buloasă, colită ulceroasă, diabet insipid, etc.
De asemenea, tratamentul pacienților cu afecțiuni rare este susținut și prin finanțarea din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală. Mai exact, aceștia beneficiază de medicamente compensate în proporție de 100%, prescrise de medicul de familie, în anul 2023 fiind alocate circa 27,5 milioane de lei pentru 604 persoane.
Totodată, pacienții beneficiază gratuit de administrarea tratamentului costisitor în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice. Pentru 80 de persoane cu maladii rare au fost alocate circa 4,6 milioane de lei.
În anul 2023, în premieră au fost incluse în lista medicamentelor compensate două denumiri comune internaționale de medicamente costisitoare pentru tratamentul sclerozei multiple - medicamentul Ocrelizumabum și fibrozei chistice - medicamentul Dornaza alfa.
Pe parcursul anului 2023, în cadrul Comisiei privind selectarea pacienților cu tratament și/sau investigații costisitoare, au fost examinate dosarele a opt persoane diagnosticate cu diverse maladii rare și malformații congenitale. Ministerul Sănătății a rambursat cheltuielile de acoperire a tratamentului pentru șapte pacienți care au prezentat documente confirmative privind tratamentul suportat în sumă de circa jumătate de milion de lei.
Săptămâna viitoare, Programul național privind bolile rare pentru anii 2024 – 2028 urmează a fi aprobat de Guvern.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.