Astăzi, preşedintele afgan Hamid Karzai va întreprinde o vizită la Washington
foto: PUBLIKA TV
canal tv
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, va întreprinde astăzi o vizită la Washington. De această dată, Karzai nu va fi întâmpinat cu mult fast, cum era anterior. Relaţiile lui cu Statele Unite, dar şi cu alţi aliaţi din Occident s-au deteriorat considerabil în ultimul an.
Scopul vizitei lui Karzai este de a conveni cu autorităţile de la Washington referitor la suplinirea trupelor americane din Afganistan. În 2009, numărul soldaţilor ucişi de talibani a crescut simţitor. Relaţiile lui Hamid Karzai cu Barack Obama s-au înrăutăţit luna trecută, când preşedintele afgan a acuzat Statele Unite de fraudarea alegerilor din ţara sa. Anul trecut, Karzai a fost reales preşedinte într-un scrutin marcat de neregularităţi.