Astăzi se încheie cel de-al treilea Festival al Familiei
Astăzi, 15 mai, se încheie ediţia a treia a Festivalului Familiei în Republica Moldova. Evenimentul, care a fost organizat de Guvern în colaborare cu ONU, a demarat pe 10 mai şi s-a desfăşurat în mai multe localităţi din ţară, dar şi în municipiile Bălţi şi Chişinău.
Timp de cinci zile, în cadrul festivalului au avut loc mai multe acţiuni publice de informare, dar şi concursuri pentru copii. Festivalul Familiei va culmina, astăzi, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” cu un concert care va începe la ora 14:00 şi la care vor participa copiii de la şcolile din Capitală, de la Centrul de creaţie „ARTICO”, dar şi artişti consacraţi. Acolo, veţi putea admira şi mai multe expoziţii cu lucrări confecţionate de copii. La eveniment sunt aşteptaţi oficiali din ţara noastră, dar şi de peste hotare. Ziua Familiei este marcată în fiecare an pe 15 mai, conform deciziei ONU din 20 septembrie 1993.