Astăzi urmează a fi dat verdictul în cazul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak
Egiptenii sunt, astăzi, în aşteptarea verdictului în cazul fostului preşedinte Hosni Mubarak, acuzat că ar fi ordonat uciderea protestatarilor în timpul revoltelor de anul trecut, dar şi de corupţie. Mubarak este judecat concomitent cu fostul ministru de Interne şi alţi şase oficiali de rang înalt ai serviciilor de securitate. Cei doi fii ai săi, de asemenea, sunt judecaţi pentru corupţie şi riscă să ajungă după gratii. În cadrul procesului împotriva fostului lider de la Cairo, care a început în august anul trecut, au fost audiate peste 2.000 de persoane, iar pentru a da verdictul final judecătorul a trebuit să analizeze peste 40.000 de pagini de documente. Hosni Mubarak a venit la putere în 1981 şi şi-a dat demisia în urma unei revolte soldate cu moartea a peste 850 de oameni.