Aston Martin Vantage ar putea primi o versiune cu motor V12
Andy Palmer, CEO-ul Aston Martin, spune că noul Vantage ar putea să primească și o versiune cu motor V12, fiind "un subiect pe care îl analizează", dar că nicio decizie nu a fost luată până în prezent, scrie automarket.ro.
"Acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic. Motorul V12 ar încăpea în mașină fără modificări substanțiale. Dar trebui să analizăm caracteristicile lui Vantage, care ar putea avea de suferit din cauza greutății suplimentare a unui propulsor mai puternic", a explicat Andy Palmer.
În acest moment, sub capota lui Vantage stă un motor V8 twin-turbo de 4.0 litri care dezvoltă 510 CP și 685 Nm. Transmisia automată cu opt trepte este asigurată de ZF, iar masa proprie a modelului britanic este de 1.530 de kilograme.
Potrivit datelor tehnice anunțate de Aston Martin, noul Vantage oferă o accelerație 0-100 km/h în 3.6 secunde, în timp ce viteza maximă este de 314 km/h.